Music & Video

24 pages
17 views

SOME REFLECTIONS REGARDING THE ROMANIAN EDUCATIONAL SYSTEM DURING THE STALINIST EPOCH (1947–1953)/ SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ROMÂNESC ÎN EPOCA STALINISTĂ (1947–1953). CONSIDERAŢII

Please download to get full document.

View again

of 24
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Share
Description
The aim of this study is to examine some less known aspects of the Romanian educational system history, such as the activity of the Commission on Public Education, a branch of the Agitprop, the circumstances of Social Democrat Ştefan Voitec’s removal
Transcript
  EDUCAŢIE ŞI CERCETARE   SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ROMÂNESC ÎN EPOCA STALINISTĂ (1947–1953). CONSIDERAŢII CRISTIAN VASILE  Noua elită culturală şi artistică imaginată de conducerea comunistă de la Bucureşti, începând din toamna anului 1947, trebuia formată într-un sistem educaţional profund modificat, rupt de tradiţiile şcolii interbelice. În consecinţă,  printre obiectivele principale ale legii învăţământului din 3 august 1948 s-au numărat: educarea tinerilor în spirit comunist, controlul strict al şcolilor elementare, medii şi superioare, prin eliminarea autonomiei universitare, precum şi formarea cadrelor  pentru planul de industrializare, prin extinderea învăţământului tehnic mediu şi superior  1 . Conducerea comunistă îşi propunea atât constituirea unei pături de „cadre” care să aplice politica partidului în aparatul de stat, armată, justiţie, învăţământ şi cultură, cât şi eliminarea din învăţământ sau exilarea în cercetarea ştiinţifică a  profesorilor care îşi manifestau reticenţa faţă de noua politică educaţională. Ne-am  propus să abordăm în acest studiu aspecte mai puţin cercetate din istoria învăţământului românesc, precum activitatea Comisiei de Învăţământ Public din cadrul Secţiei ideologice a PCR/PMR, contextul înlocuirii ministrului Educaţiei, Ştefan Voitec, reorganizările, schimbările instituţionale şi presiunile Secţiei de  propagandă la nivelul şcolilor superioare filologice (inclusiv Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihail Eminescu”), artistice şi muzicale 2 . Am utilizat cu precădere documente, în mare parte inedite, emise de Secţia de educaţie politică (ulterior Direcţia/Secţia de propagandă şi agitaţie) din cadrul CC al PCR/PMR, instituţie cu un rol capital în ceea ce priveşte controlul ideologic asupra sistemului educaţional. ACTIVITATEA COMISIEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PUBLIC Deşi făcea parte din gruparea considerată procomunistă din Partidul Social-Democrat, Ştefan Voitec, titularul postului de ministru al Educaţiei Naţionale, nu a 1  „Monitorul oficial”, partea I-A, an CXVI, 3 august 1948, nr. 177, p. 6322–6324; Maria Someşan, Mircea Iosifescu,  Legile din 1948 pentru reforma învăţământului , în vol.  Anul 1948 – instituţionalizarea comunismului , ed. Romulus Rusan, Bucureşti, 1998, p. 440. 2  Într-un alt studiu am tratat chestiunile legate de reforma comunistă a învăţământului, ideologizarea şcolii, campania de combatere a analfabetismului, implicaţiile introducerii limbii ruse printre materiile  privilegiate, înregimentarea studenţimii, discriminarea din şcoli pe criterii de clasă;  Educaţie şi ideologie în  România, 1948–1953, în „Revista istorică”, s. n., an XV, 2004, nr. 5–6, p. 128 şi urm. „Revista istorică”, tom XX, 2009, nr. 1–2, p. 115–137   Cristian Vasile 2 116  beneficiat întotdeauna, în intervalul 1944–1948, de încrederea conducerii Partidului Comunist, care îl suspecta de lipsă de combativitate faţă de elementele „reacţionare” din Minister, şcoli, licee şi universităţi. Prin Comisia de învăţământ public din cadrul Secţiei centrale de educaţie politică (SCEP), precum şi prin filialele sale  judeţene, înfiinţate în perioada 1944–1947 şi alcătuite din cadre didactice şi activişti, PCR a încercat să îl dubleze şi să-l supravegheze pe ministrul social-democrat şi să-şi extindă controlul asupra sistemului educaţional, inclusiv prin recrutarea de profesori în sindicatele procomuniste şi în partid. La Cluj o astfel de filială a apărut abia în toamna anului 1947, dar – după cum raporta la 24 noiembrie secretarul cu educaţia politică din judeţ – Comisia locală de învăţământ public „a reuşit să aibă legături cu toate organele din învăţământ şi influenţa se dovedeşte prin faptul că în aceste două luni au intrat în partid 50 de profesori. Pentru democratizarea (sic!) învăţământului s-au organizat peste tot comitete de elevi şi s-au dat îndrumări orale educative asupra felului de muncă. Un bun mijloc de întărire a învăţământului este studiul comun care poate să stârnească interes. (…) Comisia a antrenat profesorii şi în campania procesului [intentat conducerii] PNŢ; a ţinut cu ei o şedinţă şi a fost votată şi o moţiune. În vederea activizării Comisiei culturale, Comisia de învăţământ, în colaborare cu resortul învăţământ, lucrează la planificare” 3 . Profesorii şi învăţătorii membri de partid şi ai Comisiei alcătuiau în cadrul PCR celule, căutând să extindă acest model de organizare şi la nivelul elevilor, unul dintre scopuri fiind supravegherea activităţii extraşcolare 4 . Orice concurenţă  pe tărâmul mobilizării elevilor reprezentată de asociaţiile nonguvernamentale româneşti şi străine, precum Young Men’s Christian Association (YMCA – Asociaţia Creştină a Tinerilor) 5 , era raportată cu promptitudine la Bucureşti şi combătută prin mesaje de denigrare, dar şi prin metode poliţieneşti, aşa cum rezultă din discursul responsabilului Secţiei de educaţie politică din Prahova, care la 25 noiembrie 1947 declara în faţa liderilor propagandei că filiala judeţeană a YMCA are „şcoală de misionari şi propagandă” dirijată de la Istanbul şi că reprezentanţii Asociaţiei Creştine a Tinerilor întreţin legături cu ambasada americană, „duc o propagandă printre elevi (…), dau lecţii în limba engleză. Nu au manuale, ci predau după reviste de propagandă. [În] biblioteca lor, dacă cauţi, nu găseşti acolo nimic. Au toate revistele interesante pe la membrii de încredere. În sediile lor găseşti tablouri care constituie propagandă pentru excursii. Tineretul lor face propagandă de la om la om. Au şi tabere în judeţ – foarte confortabile şi bine organizate, unde se face propagandă. Momesc în felul acesta muncitori şi elevi. De 3  Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: ANIC), fond CC al PCR – Secţia de  propagandă şi agitaţie, dosar nr. 13/1947, f. 68. 4  Ibidem, f. 84. 5  Pentru mai multe detalii privind activitatea YMCA în România în primii ani postbelici, v. Subteranele memoriei. Pagini din rezistenţa culturii în România 1944–1954 , ed. Vasile Igna, Bucureşti, 2001, p. 117.  3 Sistemul de învăţământ românesc 117 aceea ar trebui să creăm şi noi tabere de vară în Valea Prahovei, unde să trimitem tineretul nostru, [pe cei] care au educaţie în spirit democratic [procomunist]”. Activitatea YMCA a fost contracarată prin elevi, verificaţi, membri de partid, care au fost îndrumaţi să atace „capitalismul anglo-american” şi să arate colegilor ce urmăresc „imperialiştii” 6 . Foarte curând acest gen de concurenţă cu susţinere morală sau materială occidentală avea să fie plasat în sfera penalului, a spionajului. Erau vânate şi influenţele „sioniste” din şcoli, atât din cele publice, cât şi din cele confesionale, evreieşti. Aparatul de propagandă din Bucureşti considera că „sionismul contribuie şi el la colportaj. Se lansează minciuni contra guvernului. Şcolarii din liceele evreieşti sunt un adevărat focar. Am stat de vorbă cu profesorii lor şi ei au pus problema atât de înfocat, încât au ajuns să ne convingă” 7 . Chestiunea aceasta era una delicată, cu atât mai mult cu cât regimul de după 6 martie 1945 permisese reapariţia sub egida comunităţilor evreieşti a nu mai puţin de 85 de şcoli elementare, 15 şcoli medii, 56 de şcoli „Talmud-Thora” şi „Ieşiva” (şcoli religioase) şi 11 şcoli „Tarbut”, şcoli sioniste cu limba de predare ebraică 8 . Comisiile de învăţământ stimulau crearea în rândurile elevilor a aşa-numitelor „cercuri marxiste” şi totodată vegheau ca în şcoli să nu pătrundă cărţi, manuale, hărţi şi broşuri neconforme cu orientările date de PCR  9 . Pe de altă parte, atât celulele de  profesori şi elevi, cât şi cercurile aveau menirea de a verifica dacă acea parte a corpului didactic cu mentalitate veche predă după manualele impuse de autorităţile comuniste 10  (cel de istorie, al lui Mihail Roller, a pătruns în şcoli încă din toamna lui 1947 şi va fi tipărit până în iunie 1948 în nu mai puţin de patru ediţii sub pretextul „epuizării” tirajelor ca urmare a cererii 11 , spontane – lăsa de înţeles propaganda). O altă direcţie de acţiune a fost reprezentată de lupta împotriva analfabetismului, campanie care avea o pronunţată dimensiune ideologică şi de control social, dar şi de încurajarea creşterii numărului de copii care frecventează învăţământul preşcolar (grădiniţe şi cămine de copii). Secţiile de educaţie politică şi comisiile erau 6  ANIC, fond CC al PCR – Secţia de propagandă şi agitaţie, dosar nr. 13/1947, f. 86. 7  Ibidem, f. 92. 8  Lucian Nastasă, Studiu introductiv la  Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Evreii din  România (1945–1965) , ed. Andreea Andreescu, Lucian Nastasă (coord.), Andrea Varga, Cluj, 2003, p. 28. 9  ANIC, fond CC al PCR – Secţia de propagandă şi agitaţie, dosar nr. 13/1947, f. 97–99. 10  Responsabilul Secţiei de educaţie politică din Prahova explica în toamna lui 1947 cum a format celule de elevi şi ce rol au avut acestea: „Sunt copii de comunişti şi sub influenţa părinţilor. Au vârsta între 17–18 ani şi a trebuit să-i organizăm. Cu ei avem un program special. Lecţii teoretice mai mult; şi sunt sub controlul nostru. Fac parte din sectorul de celule. (…) Cum am spus, prin munca ce facem între elevi, s-au creat cercuri marxiste. (…) Desigur, prin faptul că elevii sunt pregătiţi în aceste cercuri marxiste, profesorii sunt de multe ori puşi în inferioritate faţă de elevi. Această problemă s-a  pus în cercurile profesorilor. Profesorii deci sunt obligaţi să studieze şi ei. În special nu pot opune rezistenţă, [trebuie] să primească aceste manuale, odată ce elevii le primesc”; ibidem, f. 89–90. 11  Mihail Roller (redactor responsabil), Gh. I. Georgescu, Vasile Maciu, Dumitru Tudor,  Istoria  României. Manual unic pentru clasa a XI-a medie , Bucureşti, 1948, p. 3.   Cristian Vasile 4 118  preocupate şi de „îndrumarea” universitarilor; acestora li se recunoştea nivelul cultural ridicat, dar nu li se trecea cu vederea gradul scăzut de pregătire politică 12 . Ulterior, odată cu reorganizările de la nivelul Partidului (dizolvarea PSD în PCR), SCEP a devenit Direcţia de Propagandă şi Agitaţie, iar în cadrul ei exista un Comitet de studii şi documentare format din opt comisii, una dintre ele fiind comisia învăţământului public care prelua atribuţiile Comitetului 13 . Direcţia de Propagandă a stabilit şi sarcinile filialelor/secţiilor sale judeţene, inclusiv pe linie de învăţământ. În centrele cu universităţi şi cu alte instituţii de învăţământ superior, în cadrul secţiei de  propagandă şi agitaţie, exista un responsabil pentru învăţământ public şi unul pentru ştiinţe, iar în celelalte judeţe funcţiona un singur responsabil atât pentru ştiinţe, cât şi  pentru învăţământul public. Sarcinile responsabililor pe linie de învăţământ public erau: să urmărească activitatea secţiilor de învăţământ şi cultură de la Sfaturile populare şi să transmită Comitetului judeţean de partid propuneri asupra măsurilor ce se impun; să urmărească felul cum linia Partidului este aplicată de organele de învăţământ local,  precum şi rezultatele obţinute; să analizeze şi să stimuleze organizarea şi dezvoltarea muncii în vederea lichidării analfabetismului, veghind la realizarea prevederilor Planului de Stat; să analizeze felul cum sunt predate şi cum elevii îşi însuşesc materiile după noile manuale. Eventualele lipsuri constatate urmau să fie semnalate prin informarea Secţiei judeţene de propagandă şi agitaţie; totodată, responsabilii propuneau măsuri în vederea lichidării lipsurilor şi erau însărcinaţi cu studierea activităţii  birourilor pedagogice judeţene, cu monitorizarea modului de aplicare a legii de reformă a învăţământului public şi a felului în care profesorii îşi organizează şi predau cursurile.  Nu în ultimul rând, activiştii răspunzători de învăţământ de la Comitetele judeţene de  partid aveau obligaţia să urmărească felul în care studenţii îşi însuşesc materiile  programate de Minister şi să popularizeze lucrările cu caracter pedagogic şi materialul sovietic în rândurile elevilor, studenţilor şi membrilor corpului didactic 14 . ÎNLOCUIREA MINISTRULUI ŞTEFAN VOITEC Pentru lărgirea sarcinilor aparatului de propagandă pledase Leonte Răutu imediat după scoaterea din guvern, în noiembrie 1947, a miniştrilor liberali tătărescieni 15 . În acelaşi timp, remanierea cabinetului prefigura şi părăsirea conducerii Ministerului Educaţiei de către Ştefan Voitec, care era secondat începând din 12 noiembrie 1947 de un subsecretar de stat comunist, Gheorghe Vasilichi 16 , care părea pregătit să îi ia locul. În plus, funcţionarea departamentului 12  ANIC, fond CC al PCR – Secţia de propagandă şi agitaţie, dosar nr. 13/1947, f. 99. 13  Ibidem, dosar nr. 10/1949, f. 2. 14  Ibidem, dosar nr. 49/1948, f. 101. 15  Ibidem, dosar nr. 13/1947, f. 101. 16    Instalarea tov. Gh. Vasilichi ca ministru subsecretar de stat  , în „Noua şcoală românească”, an II, septembrie–decembrie 1947, nr. 9–12, p. 328.  5 Sistemul de învăţământ românesc 119 făcea obiectul unor referate şi analize care ajungeau pe birourile SCEP. Într-un raport intitulat „Haosul şi debandada din Minister”, redactat probabil la sfârşitul anului 1947, dar înregistrat la Cancelaria CC al PCR cu nr. 196/1948, referitor la situaţia de la Ministerul Educaţiei, se critica faptul că „în Ministerul Educaţiei Naţionale nu există concepţie democratică, plan, regulament interior, metodă de lucru, date statistice, state  personale, deşi sunt sute de funcţionari vechi şi noi…” Cu toată pletora de inspectori – continua raportul – „controlul învăţământului nu se face”, iar repartizările bugetului Ministerului Educaţiei (foarte generos, al doilea în ordinea cuantumului atribuit pentru anul financiar 1947–1948) sunt complet dezechilibrate şi injuste: dacă pentru bursele studenţeşti se alocă doar 3,9 miliarde de lei, pentru cumpărarea şi întreţinerea de maşini pentru minister se acordă o sumă dublă – 8,2 miliarde 17 . Lui Ştefan Voitec i se mai reproşa că sistemul de învăţământ se conduce după legile din vremea legionarilor şi a lui Ion Antonescu şi că manifestă o grijă exagerată pentru personalul şcolilor româneşti din străinătate, care este ostil comunismului 18 . Raportul făcea şi propuneri concrete pentru remedierea situaţiei, între acestea epurarea radicală a corpului funcţionarilor, dar şi desfiinţarea Direcţiei învăţământului particular  19 , un indiciu că naţionalizarea în sistemul educaţional era aproape. NOUA LEGE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI De altfel, preconizata măsură de naţionalizare a tuturor şcolilor particulare avea să fie stipulată şi de noua Constituţie comunistă din 13 aprilie 1948. Această măsură radicală şi abuzivă a fost reconfirmată prin textul noii legi a învăţământului (Decretul nr. 175 din 3 august 1948), când titularul departamentului (rebotezat  Ministerul Învăţământului Public ) era deja Gheorghe Vasilichi 20 ; între obiectivele 17  ANIC, fond CC al PCR – Secţia de propagandă şi agitaţie, dosar nr. 42/1948, f. 1–2. Această  perspectivă contrazicea discursul lui Voitec, care, la instalarea lui Vasilichi, solicita fonduri mărite  pentru Minister. 18  Aluzie la şcolile române din Paris şi Roma, despre care se afirma că: „[au] un personal redus (şi ostil nouă), primesc mai mult decât toate universităţile noastre din ţară. Într-adevăr, reacţionarii din Ministerul Educaţiei Naţionale au avut grijă de fraţii, neamurile şi prietenii lor de peste hotare şi nu-i lasă să moară de foame (bineînţeles statul democratic este acel care plăteşte, hrăneşte şi încălzeşte la sânul său aceste vipere)”; ibidem, f. 3–5. 19  Ibidem, f. 10. 20  Nici Miron Nicolescu, profesor de matematică, subsecretar de stat la MEN, nu a rezistat în funcţie. Organele de partid îl suspectau că s-a înconjurat de elemente afaceriste şi au decis, în contextul campaniei de verificări, să ceară date suplimentare de la Securitate. Serviciile de informaţii au furnizat un adevărat rechizitoriu: „în primăvara anului 1947 sus-numitul a pus la dispoziţia lui John Benet un tabel cu profesorii şi şcolile de limbă engleză, pentru a le trimite material educativ din Anglia. Este cunoscut ca membru PSD-Rădăceanu. În anul 1948 sus-numitul a fost secretar la Ministerul Învăţământului Public, unde a avut o atitudine incorectă. Sus-numitul este semnalat că a dus acţiuni de compromitere, prin nerespectarea legilor, creând curente nesănătoase în învăţământ şi
Related Documents
View more...
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks
SAVE OUR EARTH

We need your sign to support Project to invent "SMART AND CONTROLLABLE REFLECTIVE BALLOONS" to cover the Sun and Save Our Earth.

More details...

Sign Now!

We are very appreciated for your Prompt Action!

x